REITEREZ! Propunere pentru Muzeul Transportului în Comun „Anghel Saligny” Galați


Cum ar fi să avem muzeul acesta?

Avem Muzeul Transportului în Comun cu amplasamentul în Parcul Anghel Saligny, mărginit la nord de Bd. Basarabiei, la vest de Str. Anghel Saligny, la sud de Str. Ghioceilor și la est de Str. Sibiu. Este necesară o statuie impozantă a lui Anghel Saligny, alături de care să fie o plachetă cu informații despre realizările marelui inginer. Dacă mai există, poate fi adusă și o piesă veche din celebru pod Anghel Saligny. În muzeu să se afle câteva tramvaie vechi, evident cu informații, un autobuz, un utilaj de intervenție, să se achiziționeze un troleibuz vechi, un tramvai de epocă, să aibă o dioramă feroviară sau dioramă cu rețeaua de tramvaie din Galați în apogeul ei (1988) și zonă de învățare + fotografii și filme cu mijloace de transport în comun din România și din lume. Dacă nu limităm muzeul doar la transport în comun din Galați, putem să aducem și o locomotivă cu aburi, de mici dimensiuni, un avion vechi care să ne amintească de originea clădirii etc. Pe lângă exponate și lucrurile enumerate mai sus, putem avea zone de fitness, joacă, relaxare, un tramvai-terasă, mini-bliotecă (cu cărți de specialitate), magazin cu suveniruri etc.

Unde se mai găsesc muzee de profil?

Peste tot în lume! Fie depouri transformate, fie muzee specializate sau chiar și în aer liber, peste tot în lume avem astfel de muzee. Am văzut în Budapesta, Bruxelles, Reșița și Sofia personal. Și ca să dăm exemple bune în continuare, putem admira muzeele din:

  • Bulgaria =
    • Muzeul Național de Transport din Ruse Mini muzeul tramvaielor din Sofia
  • Cehia =
    • Muzeul Național de Tehnic din Praga
  • Danemarca =
    • Muzeul Căilor Ferate Daneze din OdenseMuzeul Tramvaielor Daneze din Ringsted
  • Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda =
    • Muzeele Căilor Ferate din Haapsalu (Estonia), Riga (Letonia), Vilnius (Lituania) și Hyvnikaa (Finlanda)
  • Franța =
    • Muzeul Francez al Căilor Ferate din MulhouseMuzeul Aerului din Paris
  • Germania =
    • Fără număr… dar putem aminti Muzeul Tramvaielor din Munich, Muzeul Căilor Ferate din Nuremberg sau Muzeul Transportului din Dresda
  • Grecia (la sărakii ăia care dau faliment…) =
    • Muzeul Căilor Ferate Electrice din PireuMuzeul Căilor Ferate Tesalia din VolosMuzeele Căilor Ferate din Atena și Salonic
  • Ungaria =
    • Muzeul Căilor Ferate din BudapestaMuzeul Transportului din Budapesta (una dintre cele mai vechi colecții din lume)Muzeul Metroului din Budapesta (vizitat și de mine în 2008, acest muzeu elogiază al doilea sistem de transport subteran din lume).
  • Olanda =
    • Fără număr, muzee dedicate locomotivelor cu aburi, marinei, troleibuzelor (în Arnhem, oraș cu un transport efectuat 100% de trolee), tramvaielor, automobilelor, căilor ferate înguste, aviației, autobuzelor etc.
  • Norvegia =
    • Muzeul Tramvaielor din Trondheim
    • Muzeele Căilor Ferate din Bergen, Kroderen, Vennesla și Hamar
    • Muzeul Navelor Vikinge din Oslo
    • Muzeul Tramvaielor din Oslo
    • Muzeul Aviației din Bodo.
  • Polonia =
    • Muzeul Transporturilor din Poznan
    • Muzeul Căilor Ferate din Varșovia
    • Muzeul Aviației din Cracovia
    • Muzeul Căilor Ferate din Koscierzyna
  • Rusia =
    • Fără număr prin Moscova, incluzând și întregul sistem de metrou moscovit care este o operă de artă.
  • Slovacia =
    • Fără număr și în micuțul stat slovac.
  • Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord =
    • Nici aici nu are rost să intrăm în detalii, lista fiind foarte mare!
  • ROMÂNIA =
    • Muzeul Locomotivelor cu Aburi din Reșița (muzeu în aer liber)
    • Muzeul Locomotivelor din Sibiu (impropriu spus muzeu, pot fi văzute câteva locomotive cu aburi în actualul Depou Sibiu)
    • Muzeul Căilor Ferate din București (un muzeu foarte mic, aflat lângă linia 14 din Gara de Nord. Conține o dioramă, hărți și câteva exponate, muzeul în sine fiind o jignire la adresa CFR, din cauza autorităților care nu se interesează pentru a crea un muzeu imens în București, demn de o capitală europeană!
    • Muzeul STB (expoziție organizată de Societatea de Transport București)
    • Expoziția de trenulețe din Sinaia (nu e un muzeu in adevăratul sens al cuvântului, dar am zis să fie lista mai lungă)
    • În Iași și Timișoara circulă câte un tramvai de epocă la ocazii speciale.

Lasă un comentariu