Când te bucuri de regiunile altora, pățești ca Ucraina!

Mă tot uit pe net și mi se face rău de la comentariile de susținere pentru Ucraina. Ucraina, care pentru mine este un stat fals, supradimensionat, cu 50% din teritoriu cadou de pe la alte state precum România, Polonia, Slovacia…. Mai jos vedeți câteva motive ce ar trebui să vă deschidă ochii. Mai sus aveți ideea mea de împărțire a Ucrainei, dar totuși am lăsat teritoriul din zona Odessa, pentru că strategic, nu este bine să ne învecinăm iar cu Rusia!

Există în ultimele zile o sensibilitate deosebită faţă de Ucraina. Rusia a invadat Crimeea, pe care acum o stăpâneşte. Aparent am fi în pragul unui război rece, iar Rusia nu doreşte să bată înapoi. Pentru România, o Ucraină democratică, cel puţin la nivelul ţării noastre, ar fi perfectă, dar e posibil oare acest lucru?

Iată câteva motive pentru care noi, românii, cu siguranţă nu trebuie să îi plângem prea mult pe ucraineni (sau să fim ultimii care facem acest lucru):

– în 1918 au dorit anexarea Basarabiei şi doar prezenţa militară a românilor a forţat retragerea acestei cereri;

– în 1945 au dorit anexarea Basarabiei şi doar presiunea lui Stalin a forţat eliminarea acestei pretenţii;

– în 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor româneşti, pentru a desprinde regiunea transnistreană, pe care şi-o doreau atât de mult pentru ei;

– din 1992 până în prezent au fost parte activă din formatul de negociere pentru regiunea transnistreană; în mod permanent au susţinut poziţia Rusiei şi au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierele să fie formale şi să eşueze;

– cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentată de ucraineni şi nu de ruşi; aceştia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova să eşueze pe toate planurile;

– cei care au condus regiunea transnistreană, care promovează separatismul la Bălţi, Cahul şi Găgăuzia sunt ucraineni şi nu ruşi;

– ucrainenii au dus o politică de distrugere a identităţii româneşti din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului;

– Ucraina a preluat Insula Şerpilor, pământ românesc ce niciodată nu i-a aparţinut; timp ce câţiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte supăraţi pe noi pentru pierderea platformei continentale;

– una din problemele principale ce stă în calea reunirii celor două state româneşti este tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziţie mai mare chiar decât Rusia; ea vede în această reunire eventuale pretenţii teritoriale ale ţării noastre asupra teritoriului ucrainean;

– prima măsură luată de “europeniştii ucrainieni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba română; tare mă tem că poporul a vrut ceva şi va obţine altceva;

– Crimeea nu a aparţinut niciodată Ucrainei, iar aceştia sunt minoritari acolo; ea a fost dăruită în semn de prietenie de către Rusia în perioada sovietică, un gest mai mult formal şi niciodată efectiv; cererea Rusiei este una normală (din perspectiva dreptului istoric şi nu cel internaţional) din moment ce aceasta era un inel de nuntă; voi face o analogie uşor forţată – e ca atunci când Ardealul era la Unguri. În Crimeea prezenţa ucraineană era mai mult formală. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparţine, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie.

Mă voi opri aici şi vă las pe voi să mai completaţi prin comentarii.

Cred că o parte din atitudinea rece a preşedintelui vine tocmai de la înţelegerea faptului că Ucraina păţeşte de fapt ceea ce a susţinut până acum.

sursa: Frontpress.ro