Vize și ștampile ce dau bine în pașaport. Cum și unde le obțineți(1)


Nu mulți au pasiunea de a colecționa ștampile în pașapoartele lor. Cel puțin nu multe persoane pe care le cunosc. Da, cel mai obsedat de ștampile sunt eu, apoi după mine prietenul Mihai Gabriel Mironică ce îmi va scoate ochii că el are viză de SUA și implicit 2 ștampile, iar eu nu. Dar i-am închis gura, eu am viză de Belarus.

De la bun început trebuie să împărțim pe categorii ceea ce putem avea în pașapoartele noastre:

A. Vize

B. Ștampile emise de autorități

C. Timbre aplicate odată cu ștampilele sau cu vizele emise

D. Ștampile de colecție, aniversare, emise de către terțe entități (muzee, parcuri ș.a.m.d.)

E. Abțibilduri cu mențiunea votat, emise în România.


Momentan am fost în circa 30 de state, prima excursie fiind acum 20 de ani in Franța. Am și viză Schengen, dar momentan nu găsesc vechile pașapoarte să vi le arăt. În pașaportul actual am 60 de ștampile din următoarele state:

Belarus, Georgia, Bulgaria, Turcia, Serbia, Basarabia, Ucraina, Ungaria, Grecia, Italia și nu în ultimul rând din România, mai precis de la punctele vamale Galați, Vama Veche, Nădlac, Albița și București Henri Coandă.

Deși am călătorit destul din 2016 încoace, nu am obținut ștampile din Belgia, Luxemburg și Polonia deoarece am zburat în interiorul Schengen, astfel încât nu mai este control vamal ci se consideră zboruri interne. AAAAA și nu o voi uita pe tipa de la vama Charleroi ce a refuzat să-mi pună ștampilă belgiană, mai repede mi-a dat facebook-ul ei.


Ștampilă din statul Liechtenstein
Ștampilă din statul Liechtenstein aplicată la oficiul de turism din Vaduz.

Eu fiind pasionat și disperat după ștampile și vize (momentan am doar două, viza Schengen-Franța în 1998 și viza bielorusă), am căutat pe net oficii de turism sau muzee sau orice entitate care aplică ștampile în pașaport, fie ele de colecție sau nu. Ce-am găsit vă voi împărtăși și vă spun că cele mai accesibile de obținut sunt cele din Liechtenstein, Polonia (Zakopane), Monaco și San Marino.


  1. Viza pentru intrare în Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord):

Ca cetățean român nu este greu să intri în RPDC, poți obține viza de la Ambasada Coreei de Nord din București. Am fost și-am vorbit cu un angajat de acolo, vă spun că A FOST FOARTE AMABIL ȘI MI-A OFERIT TOATE INFORMAȚIILE DE CARE AVEAM NEVOIE.

visaCOREEADENORD


2. Machupicchu: Cei care aleg să viziteze Parcul Național Arheologic Machupicchu vor fi binecuvântați cu o frumoasă și inedită ștampilă.

passport-stamps-machu-picchu


3. Liechtenstein, San Marino, Monaco, Luxemburg și Svalbard: Dacă primele 4 state sunt liliputane și putem obține ștampile decorative în pașapoartele noastre (uite că am fost în Luxemburg și nu mi-am dat seama să fug la biroul de turism), contra cost sau gratis, Svalbard are una dintre cele mai frumoase ștampile de colecție. Svalbard este arhipelag ce aparține de Norvegia. liechtenstein-13passport-stamps-san-marino

monaco.jpg

2804709_origFrumoasă ștampilă… mă face să revin. SVALBARD


4. Zakopane, Polonia: În ultimul proiect erasmus+ desfășurat în Polonia am cunoscut o tipă din Malta, Mariella. Și când mi-a spus că a fost în jurul lumii i-am luat pașaportul la control ca o autoritate vamală ce sunt. Și-am văzut 5 ștampile din Zakopane, Polonia. Ștampilele sunt decorative și le obții pe fiecare vârf de munte pe care-l urci. Așadar ai de lucru pentru acestea. Am uitat să fac o fotografie, așadar voi edita mai târziu după ce-mi va trimite fotografiile.


5. Punctul de Control „Charlie”: Cele 16 ștampile (care au fost oficiale în timpul separării Germaniei de Vest și de Est) pe care le vedeți mai jos se pot obține din Berlin de la muzeul cu același nume. Eu abia aștept să dau 10 euro și să-mi umplu două pagini din pașaport. Atenție, sub această fotografie există un avertisment, așadar pentru a evita anumite probleme puteți aplica aceste ștampile de colecție în pașapoarte mai vechi.

Ștampilele de la muzeu
De la stânga la dreapta de sus în jos: 1. Ștampilă Sovietică 2. Ștampilă Franceză 3. Ștampilă a RDG 4. Ștampilă Americană 5. Ștampilă Britanică 6. Ștampilă Britanică? (verde) 7. Ștampilă RDG 8. Ștampilă Sovietică 9. Ștampilă ??? (ACP) 10. Ștampilă Americană 11, 12, 13, 14, 15: Ștampile RDG 16. Ștampilă ??? (BCP)

MARE ATENȚIE TOTUȘI CÂND VĂ ȘTAMPILAȚI PAȘAPOARTELE PENTRU COLECȚIE. UNELE STATE INVALIDEAZĂ AUTOMAT PAȘAPOARTELE DACĂ EXISTĂ ÎN ELE ALTE MARCAJE CE NU APARȚIN AUTORITĂȚILOR CU DREPTUL DE A APLICA ÎN PAȘAPORT.


6. Cambogia, Ecuador, Țara Galilor și Insulele Pitcairn: Mai jos putem vedea o imagine a templului AngkorWat din Cambogia, chiar dacă această ștampilă este validă și emisă de autorități. Sub ea se află o ștampilă ce o putem obține în capitala statului Ecuador, Quito, din acel muzeu ce se află fix pe linia Ecuatorului (a nu se confunda Ecuator cu Ecuador). A 3-a ștampilă din serie este obținută în Țara Galilor. Vedem în centru dragonul Galez și încadrat de cel mai lung nume al unei localități, anume: Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch care înseamnă Biserica Sfânta Maria din Luminișul Alunului Alb de lângă pârâul rapid și Biserica Sfântul Tyssilio din Peștera Roșie. Lăsând asta deoparte, mergem în Insulele Pitcairn care sunt în această listă deoarece avem o corabie frumoasă stilizată pe viză.
 passport-cambodiapassport-stamps-equatorpassport-stamps-walesPITCAIRN


7. Antarctica și Ushuaia (Argentina): Dacă ajungem la Polul Sud sau la Baza Amunsden-Scott suntem recompensați cu ștampile în pașaport. După cum vedeți în imagini, diferite baze de cercetare aplică ștampile cu însemnele și mențiunile personale. Dacă celebra bază ocupă o jumătate de foaie, avem și alte ștampile mai micuțe ca de exemplu pinguinul celor din Port Lokroy sau stația Palmer ce prezintă continentul Antarctica stilizat. După ce ne săturăm de frig, urcăm puțin și ajungem în Ushuaia, cea mai sudică așezare omenească ce ne prezintă două ștampile. Acest oraș se află în Insulele Focului.

AMUNSDENSCOTTPORTLOKROYpassport-stamps-antarcticapassport-stamps-ushuaiaUSHUAIA


 

În încheierea primei părți din articol vă prezint câteva dintre ștampilele mele precum și viza bielorusă.
img045img046img047img048img049img050

Vă aștept să împărtășiți experiențele voastre de călătorie și ștampilele, timbrele, vizele ori alte mențiuni ce le aveți prin pașapoarte.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s